Trupurile neînsufleţite ale celor doi bărbaţi care s-au înecat, sâmbătă, în Balta Ialomiţiei, după ce unul dintre ei a căzut în apă, iar celălalt a sărit pentru a-l salva, au fost recuperate de pompieri, sâmbătă seară.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa, bărbaţii au fost găsiţi în apropierea locului unde localnicii au semnalat că s-a întâmplat tragedia.
Trupurile neînsufleţite ale celor doi au fost scoase din apă de pompieri, care i-au căutat timp de câteva ore, şi au fost duse la Serviciul Medico-Legal din Slobozia.
Conform surselor citate, victimele sunt doi bărbaţi în vârstă de 72 de ani şi 63 de ani.
Bătrânul de 72 de ani locuia într-o baracă construită pe malul apei, iar sâmbătă plecat la pescuit, la un moment dat ajungând pe un pod de gheaţă, care a cedat. Strigătele de ajutor ale acestuia au fost auzite de un bărbat de 63 de ani, care se afla în zonă, adunând lemne şi care a sărit în apă pentru a-l salva pe bătrân.
Incidentul s-a produs sâmbătă, pe insula Balta Ialomiţei, în apropierea comunei Borduşani şi a fost anunţat la 112 de către localnici, iar la faţa locului au mers pompierii militari, cu o barcă pneumatică, pentru a-i căuta pe cei doi bărbaţi, informează Mediafax.
Localnicii spun că unul dintre bărbaţi, care pescuia, a căzut în apă, iar cel de-al doilea, care trecea prin zonă şi a văzut ce s-a întâmplat, a sărit în apă pentru a-l salva.